Centrul Pediatric Național Maria Beatrice este alcătuit din 2 Module:
Diagnoză și Terapie (2500mp) și Cazare si Masă (2200mp).
Modulul Diagnoză și Terapie (2500mp)
Se fac ultimele verificări ale instalațiilor electrice și de iluminat, ale sistemelor de menținere a calității apei și a aerului, ale sistemelor de detecție la incendiu, efracție, sonorizare, video, se montează tavanele casetate, sistemele de încălzire/răcire prin ventiloconvectoare, se efectuează zugrăveli. La exterior clădirea este realizată la gata, inclusiv decorativa.
Zidăria la exterior este de Itong 40 cm, A+, peste care s-a aplicat un strat de polistiren de 10 cm. Toată tâmplăria la exterior (uși, ferestre) are 3 rânduri de sticlă (două camere de aer), iar sistemele de ventilație ale întregii clădiri sunt prevăzute cu recuperatoare de căldură. Încălzirea apei din bazinele de hidroterapie, dușuri, lavoare în toalete și sălile de tratament, se face prin pompe de căldură cu panouri termodinamice .
Toate investițiile sunt realizate exclusiv din fondurile obținute de către Asociația Maria Beatrice din donații și sponsorizări.
Valoarea totala a proiectului Modulul de Diagnoză și Terapie (2500mp):
Suprafață desfășurată Modul Diagnoză și Terapie | 2500 mp |
---|---|
Total cost Modul Diagnoză și Terapie | 2.771.283 Euro |
Total Investiție realizată la Modul Diagnoză și Terapie până la 31.03.2023 | 2,481,162 Euro |
Nevoie de finanțare pentru lucrări de efectuat în perioada 1.04. – 31.08.2023 | 290.121 Euro |
Mai avem nevoie de puțin peste 290.000 Euro dintr-un total de 2.771.283 Euro și Modulul de Diagnoză și Terapie al Centrului Pediatric Național Maria Beatrice este gata!
Raportările se fac în funcție de amploarea lucrărilor finanțate, la 2 luni, la 6 luni, în funcție de graficele de execuție și acordul semnat cu compania parteneră, în conformitate cu devizul ofertă inițial, note de renunțări, note de comandă, facturi emise, ordine de plată, etc.
@Asociația Maria Beatrice - Toate drepturile rezervate. Website realizat de Baboon