Ajutăm anual peste 2000 de copii și pe familiile lor. Vezi cum facem asta
We help over 2000 children and their families annually. See how we do it

Povestea lui Tudor

Tudor este acum un școlar ambițios și optimist!

In 2015, Tudor nu vorbea, nu era receptiv, nu mânca decât pasat, nu stătea în șezut. Acum avem un școlar ambițios, optimist, care citește, gândește, face calcule matematice!

Tudor se îmbracă și se dezbracă singur, îi place înotul (merge independent în piscină); merge cu bicicleta pe distanțe mari; merge cu cârjele canadiene în exterior pe distanțe de 400-500 de metri, cu mici opriri; merge cu susținere de o mână, face pași independenți pe distanțe scurte în interior.
Povestea noastră a început la Iași, eram doi tineri medici rezidenți și trăiam cu speranța unei viitoare familii frumoase. După o nuntă frumoasă, multe așteptări și rugăciuni, au venit pe lume minunile din viața noastră: David și Tudor. S-au născut prematur, la 31 de săptămâni, și aveau o greutate de doar 1,6 kg, respectiv 1,5 kg. David a fost intubat imediat după naștere, însă Tudor nu, pentru că așa cum ne-a zis medicul „el s-a adaptat mai bine”. Într-adevăr, evaluarea inițială nu a arătat ca ar avea probleme, dar două zile mai târziu și Tudor a fost intubat. Apoi, la vreo zece zile de la naștere, în urma unei ecografii, ni s-a comunicat că la Tudor a apărut o problemă: „leziuni de leucomalacie periventriculară”.
În disperarea mea de mamă, lăsând la o parte meseria de medic, am întrebat ce avem de făcut. Mi s-a spus „să mă bucur că am un copil sănătos”, adică pe David, fratele geamăn al lui Tudor…

A început cea mai groaznică perioadă din viețile noastre, în care nu știam pe ce drumuri să apucăm. Deja începusem să vedem o întârziere pe partea motorie și probleme oftalmologice. Timpul trecea și Tudor nu era bine. Nu reușea să fixeze obiectele, piciorușele erau spastice. La vârsta de un an, iar frățiorul geamăn David începuse să meargă în picioare singur, în timp ce Tudor nu reușea să stea nici în șezut. Cu disperare în suflet, după multe nopți nedormite, în care am căutat variante pentru terapii, am găsit povestea Mariei Beatrice și a centrului de la Alba Iulia.
Am început să venim la Centrul „Maria Beatrice”, iar după nici două sesiuni ( a câte 2 săptămâni fiecare), Tudor recuperase deja destul de mult. Ni s-a spus: „o să vedeți că peste două-trei săptămâni copilul va merge singur în patru labe”. Și așa a fost! Am întâlnit aici oameni onești, cu dăruire în tot ceea ce fac, empatie și nu în ultimul rând profesioniști desăvârșiți. Am legat prietenii și am început să ne simțim ca acasă.
După o perioadă am acceptat că Tudor este un copil „special”, m-am apropiat de Dumnezeu iar cu ajutorul Său simt că suntem pe drumul cel bun. Am promis că vom lupta cât putem noi pentru a-i asigura un viitor cât se poate de bun pentru Tudor. După munca de recuperare a echipei „Maria Beatrice”, atât psiho-cognitiv cat si motor, avem un copil minunat!
Suntem norocoși cu gemenii noștri, David și Tudor, cu familia noastră, cu familia „Maria Beatrice”. Deși poate este greu de înțeles pentru cei din jur, avem fericirea noastră.