Filip a avut de fapt 4 kg 460 de grame, iar lucrul acesta a cauzat complicații la naștere, medicul fiind oarecum nevoit să îl tragă afară iar în urma acestui fapt, plexul lui Filip a fost lezat, așa încât i-a produs o “Pareză totală de plex brahial dreapta”, adică, pe înțelesul tuturor, s-a născut cu mânuța dreaptă paralizată.

La spital nu ni s-a dat nici o șansă de recuperare, ba mai mult ni s-a sugerat să ne obișnuim cu idea, că mai putem face și alt copil, că viața nu se oprește aici, că pareza este totală, copilul este foarte afectat și că nu mai putem face nimic. Și cam aia a fost. Am fost trimiși apoi la un alt spital, un alt control de 10 minute…

Ne-am trezit singuri, într-o lume în care nu am ales să fim, într-o lume în care nu ne doream să fim și din care căutam să ieșim cât mai repede. Toată lumea ne privea cu milă, ne compătimea dar noi ne doream oameni care să ne privească pur și simplu normal, să ofere copilului acea atmosferă de “it’s ok. Nu-i problemă. Problema ta este normală, și tu poți să fii normal dacă vrei, chiar dacă ești “diferit!” Atât îmi doream.

Apoi am aflat de Centrul Maria Beatrice din Alba Iulia. Aici am întâlnit oameni care nu îl priveau pe Filip cu milă, oameni care îl încurajau, care îl motivau, care îi zâmbeau sincer.

Și când îl vedeam cu cât entuziasm pleacă de acasă, cu câtă bună voie pleacă înspre terapie, cu câtă afecțiune vorbește despre terapeuții de la Centrul Maria Beatrice… pentru mine a fost ceva extraordinar.

Facem aici, terapie Vojta, Kinetoterapie, Mecanoterapie, Masaj și împachetări cu parafină, Hidro-Kinetoterapie, Terapie ocupațională.

Filip a făcut progrese enorme. Acum se joacă, își folosește mânuța, prinde cu ea… merge la grădiniță, are o viață absolut normală, mulți nici nu mai observă că are dificultăți în a-și folosi mânuța. Atât de normal este. Și asta datorită muncii de 4 ani a unei echipe minunate care împreună cu noi, am construit nu doar o mânuță mai bună, ci și o minte sănătoasă, un caracter puternic, un învingător.

Eu sunt Anamaria, mama lui Filip, omul care a luptat zilnic alături de el. Nu am renunțat să cred în el și am continuat să lupt alături de el ca să obțin și să îi ofer ce e mai bine pentru el. Chiar dacă unii medici ne-au sfătuit altfel.

Și vă spun ceva. AM reușit!! Aproape. Această poveste este una cu final fericit, chiar dacă încă scriem capitole… și pentru asta… mulțumim Maria Beatrice!”