Sunt Crăciun Alina Diana, am 32 de ani, sunt kinetoterapeut, iar în mai 2015 am pășit pentru prima dată în centrul Maria Beatrice, ca și hidrokinetoterapeut, asta pentru că apa era a doua mea casă, fiind fostă înotătoare de performanță. Înainte să ajung aici, învățam copiii să înoate și mă ocupam de recuperare post traumatică în apă cu adulți.

În primele zile am trăit un cumul de stări generate de teama de a nu fi suficient de bună. Eram copleșită de emoții și din teama că nu pot să ajut, mergeam plângând acasă. Într-una din zile m-am hotărât să discut cu domnul Onac, despre faptul că mă consider neputincioasă și că îmi doresc să renunț. Spre norocul meu, l-am ratat 😊)! Tot norocul a făcut ca în aceeași zi conexiunea pe care am avut-o cu unul dintre copilași să fie atât de puternică încât uitasem prin ce stări am trecut în zilele precedente și m-a făcut să simt că locul meu chiar este aici. Nu pot să descriu în cuvinte ce s-a întâmplat atunci, însă îi sunt recunoscătoare acelui băiețel care acum este mare și merge pe picioarele lui, pentru că datorită lui, am găsit puterea să trec peste toate frământările cu care mă confruntam.

De ani buni fac kinetoterapie la Centrul Maria Beatrice cu copii născuți prematur sau accidentați, uneori paralizii cerebrale, sindroame rare, boli autoimune, etc. Sunt copii care au forme ușoare pe care reușim în două-trei luni să îi scoatem la liman și sunt copii pentru care, atât noi, personalul medical cât și familiile lor depunem un efort comun ani de zile pentru a obține rezultate clare, vizibile.

Primesc des întrebări de genul: „Cum poți să lucrezi acolo?„Nu îți este greu?” „Nu îți este milă?” Au vreo șansă să se recupereze acești copilași?”… Întrebări care îmi taie respirația pentru câteva secunde, dar la care răspunsurile mele sunt clare: Pot, pentru că eu am ales să fac asta și îmi place ceea ce fac. Pentru că așa cum nici un copil nu e ca celălalt, nici zilele nu sunt la fel și totul depinde de cum vrei să privești lucrurile. Eu prefer să privesc prin ochii terapeutului Alina, să mă bucur de energia copilașilor, de zâmbetul lor inocent și să mă concentez pe ce am de făcut pentru a-i ajuta.

Milă?! Cine are timp pentru așa ceva? Empatie, da!  Conexiunea dintre copil și terapeut este cea mai puternică și prețioasă armă a terapeutului, motiv pentru care cânt foarte mult în terapie 😊)) chiar dacă nu am voce de artist, dar atât timp cât îl liniștește pe copil și îi conferă o stare de bine în care răspunde pozitiv terapiei, nu pot decât să mă bucur.

Ultima întrebare este cea mai grea pentru că nimeni nu poate răspunde cu certitudine la așa ceva, ține și de dezvoltarea și limitările pe care le are fiecare copilaș în parte. Mi-ar plăcea să am o baghetă magică cu care să fac peste noapte minuni, însă nu sunt magician, dar în fiecare zi în care țin copilul în brațe mă gândesc ca aceasta este ziua cea mare în care voi reuși. Pot trece luni, mi s-au întâmplat ani, până să văd plânsetul de bucurie al mamei atunci când copilul a făcut primi pași înspre ea.

Există și minuni pe lumea asta care nu sunt generate de om. Nu am întotdeauna o explicație științifică, așa cum nu pot explica nimănui binecuvântarea pe care o resimt, atunci când din mâinile mele, pleacă ghemotocul ălă de copil, râzând. De-asta nu obosesc niciodată!

Pe scurt, asta sunt eu, Crăciun Alina Diana, kinetoterapeut, îmi place munca pe care mi-am ales-o și mă bucur că fac parte din echipa Maria Beatrice, împreună aici chiar facem minuni.