Inaugurarea Complexului Maria Beatrice Alba Iulia

Joi 26 aprilie 2012 a avut loc inaugurarea Complexului de Servicii Socio-Medicale Maria Beatrice din Alba Iulia, ocazie cu care Primarul Mircea Hava şi prof. Sebastian Onac, preşedintele Asociaţiei “Maria Beatrice”, au tăiat panglica inaugurală a Complexului. Inaugurarea a fost urmată de “Ziua porților deschise” și 250-300 de vizitatori au raspuns invitației.

Au participat prefectul Ştefan Bardan, vicepreşedintele CJ Alba, Sorin Bumb, viceprimarul Paul Voicu, Delia Cristescu, şefa Serviciu Social al Primăriei Alba Iulia, şeful IŞJ Alba, prof. Cornel Sandu, preşedinta Agentiei Nationale pentru Ocuparea fortei de Munca-Rodica Andronescu, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Alba-Sorin Chirilă, Comandantul Colegiului Militar Mihai Viteazul, Alba Iulia-col. Marcel Domşa, inspectori şcolari şi cadre didactice, colegi ai soţilor Iulia şi Sebastian Onac, numeroşi elevi civili şi militari, copii beneficiari şi părinţii lor, printre care şi micuţa Maria Beatrice. ÎPS Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat slujba de sfinţire a noului aşezământ, “un lucru plăcut lui Dumnezeu şi util oamenilor”. Complexul asigură activităţi de îngrijire, recuperare, recreere- socializare, pentru copii cu afecţiuni neuromotorii şi osteoarticulare şi cele cauzate de accidentări. Activităţile de recuperare medicală sunt: kinetoterapie, masaj, reflexoterapie, stimulare multisenzorială, mecanoterapie, hidroterapie, termoterapie, ergoterapie, logopedie, psihoterapie şi socializare. Investiţiile şi dotările, însumând circa 160.000 de lei, au fost realizate de Asociaţia “Maria Beatrice”, cu sume strânse din donaţii, sponsorizări, spectacole umanitare, din redirecţionarea a 2% din impozitul datorat statului şi, nu în ultimul rând, prin contribuţia a mii de oameni. Consiliul Local Alba Iulia suporta lunar suma de 711 lei/copil pentru 25 de copii (deja sunt 18 beneficiari), dar capacitatea poate fi extinsă la 45-50 de copii. Centrul este deservit de 11 specialişti, doi angajaţi şi 4 voluntari. Sebastian Onac crede că se va găsi o soluţie pentru ca şi alţi copii bolnavi din judeţ să beneficieze de terapie la Alba Iulia, sperând ca până la finele anului nivelul dotării centrului să ajungă la 90 la sută faţă de cel din străinătate. Primarul Mircea Hava l-a felicitat pe prof. Sebastian Onac care a demonstrat că, dacă cineva doreşte să facă ceva pentru Alba Iulia, poate să facă, având tot sprijinul său şi al administraţiei locale, şi a încheiat mulţumind lui Dumnezeu că locuieşte într-un oraş cu astfel de oameni.

Preluare din ziarul Unirea. Vezi articol complet http://www.ziarulunirea.ro/la-alba-iulia-s-a-inaugurat-complexul-socio-medical-maria-beatrice/

 Galerie foto